Vision 2020

În anul 2000 Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat obiectivele de dezvoltare ale mileniului. Lumea s-a pus de acord să lupte împotriva sărăciei şi deşi s-au înregistrat progrese, suntem încă departe de eradicarea sărăciei.

Sănătatea sexuală şi reproductivă şi drepturile aferente ocupă un rol central în această viziune. Dezvoltarea sustenabilă şi egalitatea de gen vor fi atinse doar atunci când toată lumea va avea acces la servicii de sănătate sexuală şi reproductivă, va avea dreptul la integritate corporală şi control asupra propriei sexualităţi.

Milioane de vieţi au fost salvate şi schimbate prin intermediul serviciilor de sănătate a reproducerii. În multe regiuni ale lumii există legi şi politici care protejează drepturile reproductive şi previn discriminarea femeilor şi a fetelor. Cu toate acestea, ne confruntăm încă cu numeroase provocări: finanţarea globală pentru sănătatea şi drepturile sexuale şi reproductive a scăzut dramatic, în timp ce 222 milioane de femei şi fete de peste tot din lume încă nu au acces la metodele contraceptive pe care doresc să le folosească.

Un nou cadru de dezvoltare va fi adoptat curând, iar acest lucru reprezintă o oportunitate reală de a asigura justiţia, libertatea de alegere şi bună starea tuturor. În final, toate acestea vor conduce la dezvoltare sustenabilă.

SECS invită partenerii şi susţinătorii să se alăture în acest demers, pentru a face din aceste obiective o realitate în fiecare comunitate din lume.

Semnează manifestul astăzi şi arată-ţi susţinerea! Te vom ţine la curent cu ultimele noutăţi şi detalii despre cum poţi să te implici.

10893574_896418200381916_781131746_n

Sursa: http://www.ippf.org/resource/Vision2020

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s